Asociatia Shakespeare School pentru Educatie sustine tinerii pasionati de limba engleza sa isi perfectioneze cunostintele printr-un program de burse la cursurile de engleza Shakespeare School.
In luna martie asociatia a oferit 7 burse la Clubul de conversatie – English Over a Cup of Tea, cursul Shakespeare School cu profesor britanic unde participantii vorbesc intr-un cadru relaxat despre temele care ii preocupa, iar la final se bucura de un Tea Party cu ceai englezesc.
Cei care s-au inscris pentru bursa au trimis o scrisoare de intentie in limba engleza iar apoi au fost chemati la un interviu, bineinteles, tot in limba engleza.
Pentru ca bursierii nostri s-au simtit atat de bine la Clubul de Conversatie, i-am rugat sa ne povesteasca despre curs, despre activitati si cum s-au inteles cu Chris si noii colegi.
Ii asteptam si la urmatoarele module ale Clubului de Conversatie si ne bucuram ca au fost atat de entuziasmati de program!
„A fost extraordinar de interesant. Am aflat foarte multe lucruri din foarte multe domenii – sport, teatru, film, etc. Cred ca ma va ajuta foarte mult cand voi vedea un film sau voi citi o carte in limba engleza. Temele de la curs au fost foarte interesante si mi-a placut mult ca am ras si-am glumit.
Profesorul a fost foarte bun cu noi si amuzant si colegii la fel. M-am imprietenit foarte usor cu ei si am schimbat numere de telefon. Mi-a placut foarte mult si ca primeam de fiecare data materiele de studiu si profesorul ne pregatea fise de lucru, iar activitatile de la curs m-au impresionat foarte mult.
Pentru mine a fost o experienta noua pentru ca nu am mai participat pana acum la un astfel de club si chiar mi-as sfatuit toti prietenii sa mearga. Nu m-as fi gandit niciodata ca poate fi atat de distractiv si educativ.„
Ghica Teodora
„A fost ca un fel de deschidere. Toti copiii aveau o pregatire foarte buna la nivel de gramatica si vocabular, dar clubul ne-a oferit ocazia sa aplicam tot ce am invatat pana acum la limba engleza. Activitatile au fost foarte diversificate si temele abordate au variat de la o sedinta la alta. Temele porneau de la general si ajuneau in plan personal si la studii de caz si se creau mereu tabere diferite.
Cu Chris ne-am inteles foarte bine. E un om deosebit si m-am bucurat sa cunosc un britanic. Nu a fost nicio sedinta la care sa nu radem si la care sa nu ne faca sa ne gandim, sa meditam asupra unui subiect. Clubul este un refugiu ideal in afara scolii si a temelor.”
Bolovan Alexandra
„A fost foarte interesant, am cunoscut oameni si am invatat o multime de lucruri despre britanici. A fost o ocazie sa vobim si am fost toti incantati si ne-am inteles foarte bine.
Chris este foarte prietenos si amuzant si imi place mult cum ne explica. Ne-a tinut implicate su a creat o atmosfera calda si relaxata.
A fost foarte bine sa vorbim si despre altceva decat scoala, pentu ca mereu cand ne intalnim cu colegii vorbim despre profesori si teme. Aici am reusit sa iesim din sfera noastra.
Am discutat pe tot felul de teme: celebritati, muzica, ce cariera ne dorim, etc. Am participat la jocuri si activitati interactive si chiar am creat o mica poveste de la niste imagini. Este foarte creativ si te ajuta sa vorbesti deschis.
Le recomand tututor si mai ales celor mai timizi. E un exercitiu foarte bun si iti si imbunatatesti cunostintele de engleza si vocabularul si inveti sa vorbesti liber.”
Hendea Andreia
English over a cup of tea: un cadru placut si relaxant in care cursantii, coordonati de profesorul nativ – Chris Smeeton, converseaza in limba engleza pe teme potrivite varstei si intereselor lor. Clubul de Conversatie se defasoara la sediile Shakespeare School din Bucuresti in sedinte de cate 2 ore, de 2 ori pe luna, dimineata sau dupa-amiaza.